Sindicaliştii nu renunţă la solicitări şi continuă protestele
▲ Liderii sindicali afirmă că întâlnirea care a avut loc joi seară, între delegaţia guvernamentală condusă de prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu şi reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale, „a eşuat“ ▲ O nouă rundă de negocieri între sindicate şi Guvern, la care vor participa şi preşedinţii confederaţiilor patronale, precum şi guvernatorul Băncii Naţionale, va fi organizată luni ▲
Reprezentanţii confederaţiilor sindicale au continuat, ieri, acţiunile de pichetare a sediului Guvernului. Sindicaliştii cer respectarea Hotărârii de Guvern şi alocarea a 540 de lei salariu minim pe economie, începând cu 1 iulie. Liderii sindicali afirmă că întâlnirea care a avut loc, joi seară, între delegaţia guvernamentală condusă de prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale „a eşuat“. „După mai multe ore de discuţii contradictorii, am constat că ne-am întors acolo de unde am plecat. Guvernul nu vrea să-şi respecte angajamentele şi îşi păstrează poziţia privind salariul minim pe economie, de 500 de lei, iar noi ne-am păstrat poziţia de a continua acţiunile de protest. Nu credem că acestă majorare creşte inflaţia, ci uşurează obţinerea de credite“, susţine preşedintele CSDR, Iacob Baciu. O nouă rundă de negocieri Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri între sindicate şi Guvern, la care vor participa şi preşedinţii confederaţiilor patronale, precum şi guvernatorul Băncii Naţionale. „Vom avea o nouă întâlnire, la care vor participa şi patronatele. Va fi şi o consultare a Băncii Naţionale, legată de noua simulare pe care sindicatele au prezentat-o şi care demonstrează, cel puţin în viziunea noastră, că o creştere a salariului minim nu ar avea un impact inflaţionist deosebit. Sperăm ca, în urma noilor simulări, a cerinţelor pe care sindicatele le-au prezentat şi a discuţiei pe care o vom avea cu patronatele, marţea sau joia viitoare, în funcţie de programul Guvernului, să avem un rezultat pozitiv şi o finalitate legată de acest subiect“, a declarat, după întâlnirea cu premierul de la Palatul Victoria, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Sindicaliştii susţin că trebuie luată în calcul creşterea productivităţii Tot în cursul zilei de luni, sindicaliştii vor avea o şedinţă, în urma căreia fiecare sindicat în parte va decide cum va continua să îşi susţină revendicările. „Noi motivăm solicitarea noastră prin faptul că productivitatea muncii este un fapt recunoscut şi vrem să fie luat în calcul ca un plus, în condiţiile în care creşterea economică este de aproape 30%. Avem un minus pe partea de inflaţie şi încercăm să îi aducem pe premier şi pe guvernatorul BNR la o modalitate de a compensa această creştere a inflaţiei cu ceea ce înseamnă meritul nostru, al forţei de muncă, pe creşterea economică şi pe creşterea de productivitate“, a afirmat, la rândul său, preşedintele sindicatului Sanitas, Marius Petcu. În condiţiile în care nu se acordă salariul minim pe economie, de 540 de lei, începând cu data de 1 iulie 2008, sindicatele anunţă continuarea protestelor şi ameninţă că, din toamnă, se are în vedere o posibilă grevă generală la nivel naţional.