Sindicatele cer TVA diferenţiată

Data: 04 Mai 2010

Sindicatele se pronunţă pentru aplicarea unei Taxe pe Valoarea Adăugată (TVA) diferenţiate, deoarece consideră că nu este corect să se plătească aceeaşi valoare şi pentru produse de primă necesitate, şi pentru produsele de lux, a declarat, ieri, după întâlnirea cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. "Sindicatele preferă TVA diferenţiat, decât creşterea taxelor, pentru că nu este firesc, din punctul de vedere al categoriilor defavorizate, să se plătească aceeaşi valoare a TVA şi la pâine, şi la produsele de lux", a spus Hossu. Liderii Centralelor sindicale "Cartel Alfa" şi Blocului Naţional Sindical au participat, ieri-dimineaţă, la o întâlnire cu delegaţia FMI, condusă de Jeffrey Franks. Misiunea FMI se află la Bucureşti, în aceste zile, pentru evaluarea modului în care România şi-a îndeplinit condiţionalităţile prevăzute în Acordul Stand-By. Dacă raportul va fi aprobat, România va primi cea de-a cincea tranşă, în valoare de 768 milioane DST (0,85 miliarde de euro), din cadrul împrumutului acordat de FMI.