Sindicatele nu sunt de acord cu sistemul de pensii private
▲ Sindicatele acuză în primul rând lipsa unei campanii de informare a cetăţenilor cu privire la introducerea sistemului de pensii private şi că nu există transparenţă în administrarea contribuţiilor ▲ Sindicaliştii spun că sistemul pensiilor obligatorii private e nerentabil pentru că garanţia fondurilor se aplică numai cotizaţiei, fără vreo dobândă ▲ Sindicatele ar putea cere oamenilor să nu apeleze la acest sistem de pensii ▲
Cele mai mari confederaţii sindicale din România au anunţat că trimit o scrisoare de protest premierului Tăriceanu, referitoare la reforma sistemului de pensii. Sindicaliştii propun modificarea legii privind introducerea pensiilor private obligatorii - program care urmează să intre în vigoare în luna august. Cele 5 mari uniuni sindicale din România împreună cu Centrul Parteneriat pentru Egalitate acuză în primul rând lipsa unei campanii de informare a cetăţenilor cu privire la introducerea sistemului de pensii private. Apoi, spun liderii sindicali, nu există transparenţă în administrarea contribuţiilor. Adică nu e limpede care va fi valoarea pensiilor şi ce se va întâmpla cu banii oamenilor în timpul cotizării. Posibile probleme şi cu comisia de supraveghere a sistemului A fost semnalat şi un potenţial conflict de interese în cazul aşa-numitei comisii de supraveghere a pensiilor private, după cum a explicat Steluţa Enache, de la Blocul Naţional Sindical, autoarea unui studiu care însumează criticile aduse sistemului de pensii obligatorii private din România. „Conform legii, comisia va fi finanţată lunar de către administrator prin plata unor sume lunare care să finanţeze activitatea comisiei. Din punctul nostru de vedere aceasta crează o legătură dubioasă, ca să nu-i spun de subordonare, a comisiei faţă de administratorii care îi finanţează activitatea“. „Deşi ar trebui să-i supravegheze şi să-i controleze, practic finanţarea comisiei de către ei va schimba raporturile care ar trebui să fie fireşti“, a spus Steluţa Enache de la BNS. Sistem nerentabil Sindicaliştii mai spun că, în forma actuală, sistemul pensiilor obligatorii private e nerentabil pentru că garanţia fondurilor se aplică numai cotizaţiei, fără vreo dobândă. Cu alte cuvinte, la 100 de lei cotizaţie lunară în 2007, pensia lunară va fi tot 100 de lei, dar în 2030. Ba chiar eventual mai puţin, pentru că se vor scădea comisioanele de administrare a banilor. „Considerăm că atâta timp cât un om contribuie o viaţă întreagă cu bani ca să-şi asigure o bătrâneţe mai liniştită, ar trebui ca la momentul la care iese la pensie să poată să beneficieze de toate sumele pe care le-a depus acolo, indexate cu rata inflaţiei. Deci o garantare a contribuţiilor la valoarea reală“, a spus vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Minel Ivaşcu. Sindicatele ar putea cere oamenilor să nu apeleze la acest sistem de pensii. În cazul primirii unui răspuns nevaforabil la scrisoarea trimisă vineri la Guvern, sindicaliştii au spus că vor începe o campanie negativă prin care vor îndemna cetăţenii care pot opta pentru pensia privată, să nu o facă. Au precizat, de asemenea, că au avut de altfel mai multe discuţii în ultimii ani pe tema pensiilor private cu reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, însă de cele mai multe ori nu s-ar fi ţinut seama de recomandările sindicatelor. „Deci legea poate fi modificată. Altfel, o spunem foarte clar astăzi, aici, ca s-o ştie şi Guvernul şi Parlamentul României: confederaţiile sindicale din România vor trebui să se angajeze într-o campanie naţională care nu numai că nu va susţine sistemul şi nu va încerca să clădească încrederea oamenilor în sistem, ci le va spune tuturor celor care, cel puţin prin vârsta biologică pot opta pentru sistem, adică nu sunt obligaţi, dar pot opta, să nici nu le treacă prin cap să intre în sistemul acesta, că nu le promovează interesele“, a spus Petru Dandea, vicepreşedintele Confederaţiei sindicale Cartel Alfa.