Singurătatea este principala vulnerabilitate a vârstnicilor
Datele colectate la linia gratuită Telefonul Vârstnicului, a Fundaţiei Regale Margareta a României (FRMR), în perioada 2015-2025, arată că singurătatea rămâne principala vulnerabilitate a seniorilor, în condițiile în care 51% dintre apelanţi locuiesc singuri, și că accesul la informaţii corecte şi actualizate este vital pentru aceștia - 40% au solicitat recomandări clare despre servicii, drepturi sau proceduri.
Totodată, unul din trei apeluri (circa 33%) a vizat servicii de îngrijire la domiciliu sau centre rezidenţiale, ceea ce arată nevoi de îngrijire în creştere, în timp ce în 17% dintre apeluri vârstnicii s-au interesat despre un posibil sprijin material sau financiar, iar în 8% dintre conversațiile telefonice efectuate seniorii și-au manifestat interesul de a rămâne activi întrebând despre oportunități de voluntariat, cluburi de seniori, cursuri digitale, precizează Fundația, care a aniversat la 1 octombrie 10 ani de la lansarea liniei telefonice.
„În prezent, populaţia rezidentă de seniori (65+ ani) a României numără peste 3,8 milioane de vârstnici, iar 1,35 milioane declară că locuiesc singuri. Timp de un deceniu, echipa de asistenţi sociali a răspuns la 115.000 de apeluri, oferind îndrumare şi soluţii pentru nevoile a 22.000 de beneficiari unici din toate regiunile ţării”, informează FRMR, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, Telefonul Vârstnicului nu este doar o linie telefonică, ci un barometru social şi o reţea de solidaritate pentru o bătrâneţe trăită cu demnitate. Serviciul, apelabil la numărul 0800 460 001, este gratuit, confidenţial şi deschis la nivel naţional de luni până vineri între orele 8:00 şi 20:00 şi sâmbăta între orele 8:00 şi 16:00. (C.Z.)