Sinod mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei
Membrii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-au reunit, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Mitropoliţilor din Reşedinţa patriarhală.
Şedinţa de lucru a fost deschisă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care este şi Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, arătând necesitatea unei asemenea întruniri în cadrul căreia au fost analizate diferite probleme administrativ-bisericeşti şi pastoral-misionare. "Este necesară participarea fiecărei eparhii la redactarea unui nou regulament al caselor de ajutor reciproc şi suntem bucuroşi că mai multe eparhii au trimis amendamente, au făcut observaţii, care vor fi trimise la Comisia pentru statut şi regulament. De asemenea, suntem bucuroşi că pe ordinea de zi se află înfiinţarea de noi mănăstiri, care înseamnă pentru viaţa bisericească încurajare, precum şi pentru activitatea misionară a fiecărei eparhii. Însă avem şi regretul că pe ordinea de zi se află unele cazuri de indisciplină a clerului care sunt de competenţa Consistoriului mitropolitan şi a Sinodului mitropolitan. Aşa cum se cunoaşte, activităţile multiple ale Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei se văd şi în faptul că toate eparhiile acestei mitropolii susţin activitatea misionară a Patriarhiei, mai ales activitatea Centrului de presă Basilica. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să lucrăm cu multă bucurie şi cu multă responsabilitate spre binele Bisericii noastre şi mai ales pentru binele Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, care este cea mai veche mitropolie a poporului român şi care are vocaţia de a fi pildă pentru celelalte mitropolii", a spus Preafericirea Sa.