Sinod mitropolitan întrunit la Timișoara
Joi, 11 februarie, la Reședința Mitropolitană din Timișoara s-a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Banatului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Alături de Înaltpreasfinția Sa au participat Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și clerici din administrația celor trei centre eparhiale.
Pe ordinea de zi a lucrărilor Sinodului mitropolitan s-au aflat mai multe subiecte importante privitoare la viața bisericească din Mitropolia Banatului, precum și hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la activitatea pastoral-misionară și social-filantropică din Patriarhia Română, ce trebuie aplicate la nivelul fiecărei eparhii. „Pe temeiul articolului 11 alineatul 1 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a convocat Sinodul mitropolitan în ședință de lucru la Reședința Mitropolitană din Timișoara. Cu acest prilej, au fost dezbătute o serie de aspecte referitoare la intensificarea activității pastoral-misionare în eparhiile componente ale Mitropoliei Banatului și totodată s-au făcut propuneri care vor fi înaintate Sfântului Sinod, propuneri ce vizează activitățile pastoral-misionare la nivel naţional”, a declarat pr. Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Hotărâri privind învățământul teologic bănățean
De asemenea, a fost evaluată situația învățământului teologic preuniversitar și universitar din Mitropolia Banatului, fiind luate mai multe hotărâri în privința institutelor de teologie de la Timișoara, Arad și Caransebeș. „Sinodul mitropolitan a efectuat o amplă analiză și evaluare asupra învățământului teologic preuniversitar și universitar din Mitropolia Banatului. În acest context, s-au luat hotărâri cu privire la școlile de teologie din această parte de țară, și anume la seminariile teologice, liceele teologice și facultățile ori departamentele de teologie. În acest context, Sinodul mitropolitan a hotărât consolidarea Facultății de Teologie «Ilarion Felea» de la Arad, singura facultate de teologie din cuprinsul mitropoliei, dar totodată și-a îndreptat atenția și spre Secția de Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, care, de asemenea, va fi păstrată și reorganizată într-un nou sediu, pentru a deveni, la rândul său, facultate de sine stătătoare. Având în vedere tradiția învățământului teologic preuniversitar de la Caransebeș, s-a hotărât ca Arhiepiscopia Timișoarei și Arhiepiscopia Aradului să sprijine bunul mers al activității didactice a Seminarului teologic liceal «Episcop Ioan Popasu», prin acordarea de burse anuale elevilor merituoși dornici să urmeze calea preoției”, a mai precizat preotul vicar Ionel Popescu.
Intensificarea activităților sociale și catehetice
Un alt aspect important de pe ordinea de zi a întâlnirii a vizat analizarea situației parohiilor misionare și susținerea activității acestora cu sprijinul parohiilor de la oraș. Au fost făcute propuneri pentru o mai mare prezență a Bisericii în mediul medical, în cel al asistenței sociale, al îngrijirii copiilor din centrele de plasament și bătrânilor din parohiile rurale. De asemenea, s-au propus câteva proiecte cu privire la intensificarea activității catehetice cu tineretul pentru o promovare pozitivă a lucrării Bisericii și a prezenței slujitoare a acesteia atât în mediul laic, cât și în cadrul sistemului educațional.
Sinodul mitropolitan coordoneazã activitãţile comune ale eparhiilor din mitropolie
Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, mitropolitul, împreunã cu arhiepiscopii, episcopii, precum şi cu episcopii-vicari şi arhiereii-vicari de la eparhiile sufragane alcãtuiesc Sinodul mitropolitan. Sinodul mitropolitan coordoneazã activitãţile comune ale eparhiilor din mitropolie, în limitele înscrise în Sfintele canoane, precum şi în normele statutare şi regulamentare în vigoare. Acesta vegheazã ca pe cuprinsul mitropoliei sã fie apãrate şi promovate credinţa ortodoxã, unitatea liturgicã şi disciplina canonicã a clerului şi monahilor, precum şi întrajutorarea frãţeascã între eparhii. Sinoadele mitropolitane se pot întruni în şedinţe comune pentru a elabora şi a aplica planuri de cooperare permanentã la nivel pastoral-misionar, social-filantropic şi cultural de interes regional, despre care vor informa Sfântul Sinod în scris. Sinodul mitropolitan este prezidat de mitropolit, care îl convoacã ori de câte ori este nevoie. În caz de vacanţã, prezideazã Patriarhul sau ierarhul desemnat canonic şi statutar.