Sistem de plăți instant pentru băncile din România

Data: 20 Noiembrie 2024

RoPay - serviciul naţional de plăţi instant cu mobilul  a fost lansat oficial luni, „ca un brand de ţară”, conform declarațiilor preşedintelui executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu. Sistemul, opera­țional încă din octombrie dar doar între două bănci participante, facilitează plata pe loc cu mobilul, de la un cont către un alt cont, fără card bancar, și va ajunge să acopere 90% din piaţa plăţilor interbancare non-card. Potrivit specialiștilor, plăţile instant vor depăşi ca pondere şi număr plăţile clasice.

Noul sistem RoPay, care permite utilizatorilor plata pe loc cu mobilul, a fost dezvoltat și este administrat de Transfond şi Asociaţia Română a Băncilor, cu avizul Băncii Naţionale a României (BNR). Transfond este o companie având ca acționar principal BNR și restul acționarilor 18 bănci comerciale active din țară, care furnizează comunităţii financiar-bancare soluții privind plățile.

Potrivit preşedintelui executiv al ARB, Florin Dănescu, până în prezent, 15 bănci au aderat la Schema de Transfer Credit Instant, îndeplinind astfel prima condiţie pentru aderarea la RoPay. Trei bănci oferă deja serviciul de plăţi instant - CEC Bank, Libra Internet Bank, BRD Societe Generale -, iar în stadii avansate de implementare se află ING Bank România, BCR şi Banca Transilvania, care vor lansa RoPay anul acesta şi pe parcursul lui 2025. „Ce va oferi RoPay? Dacă suntem la o masă cu prietenii, efectuăm plata instant, cu mobilul. Și la fel în calitate de comerciant, banii intră în mai puţin de 10 secunde, ceea ce asigură o monitorizare eficientă a performanţelor firmei şi o imagine pozitivă în relaţia cu investitorii şi creditorii”, a menţionat Dănescu, la lansarea sistemului.

Pentru a utiliza RoPay, este nevoie ca atât plătitorul, cât şi beneficiarul să aibă instalate aplicaţiile de mobile banking ale băncilor unde au conturile, iar băncile să ofere serviciul. Transferurile sunt procesate în mai puţin de 10 secunde, la cele mai înalte standarde de securitate. RoPay este disponibil nonstop, inclusiv în weekenduri şi sărbători legale, garantând astfel accesul continuu la fonduri.

În opinia lui Sabin Carantină, director general Transfond, tendinţa de migrare către plăţi instant este una ireversibilă, iar RoPay poate fi o soluţie atunci când alte mijloace de plată sunt temporar indisponibile.

„Odată cu transformarea digitală, apar şi noi provocări care trebuie gestionate utilizând soluţii inovative, eficiente şi accesibile pentru consumatori. (…) În acest context, dezvoltarea schemei naţionale pentru plăţile instant în lei sub brandul RoPay, de către comunitatea bancară naţională, prin ARB şi Transfond, reprezintă o realizare importantă. Acest proiect, rezultat al unui efort de peste trei ani, poziţionează România pe harta iniţiativelor europene de referinţă în domeniul plăţilor”, a afirmat, la rândul său, viceguvernatorul BNR Leonardo Badea. (C. Z.)