Sistem solar de iluminat, în Capitală
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că, în curând, va fi dat în folosinţă un sistem solar de iluminat în Bucureşti, prima zonă vizată fiind strada Matei Basarab. Edilul a precizat că noul sistem presupune înlocuirea becurilor cu lămpi solare, ceea ce va reduce costurile de cheltuieli şi de consum cu aproximativ 30%. "Pentru un cartier cu mai multe parcuri sau zone de agrement, costul pentru introducerea acestui nou sistem este în medie de aproximativ 2,5-2,7 milioane de lei", a spus Sorin Oprescu.