Sistemul financiar al celor 27 va fi reformat

Data: 28 Aprilie 2009

Comisia Europeană şi-a anunţat intenţia de a propune „o reformă ambiţioasă“ a sistemului financiar al celor 27 de state membre ale UE

Comisarul european pentru afaceri economice, Joaquin Almunia, va susţine acest lucru în numele Comisiei Europene în faţa Comitetului Monetar şi Financiar Internaţional (CFMI). Potrivit lui Almunia, criza a evidenţiat slăbiciuni inacceptabile ale structurilor de reglementare actuale şi ale pieţelor financiare internaţionale şi europene, slăbiciuni care s-au dovedit reale şi sistemice într-un moment de grave tulburări. Almunia a fixat cinci obiective, respectiv dotarea UE cu un sistem de supraveghere capabil să detecteze din timp ameninţările; umplerea lacunelor de reglementare în cazul unor instrumente sau actori financiari; întărirea asigurărilor pentru persoanele care au economii, investitori şi companii şi acces la finanţări; ameliorarea gestiunii riscurilor şi a sistemului de prime; şi înăsprirea sancţiunilor pentru încălcarea regulilor pieţei. Almunia susţine că Uniunea Europeană a fost de la început în centrul iniţiativelor G20, fiind decisă să continue acest angajament şi în faza de aplicare şi de supraveghere, care a început şi trebuie făcută să avanseze. UE este membru al G20, grup care s-a angajat la summitul de la Londra să pună în aplicare promisiunea sa de reformare a reglementării pieţelor financiare.