Situaţia politică din România, în atenţia SUA şi UE
Statele Unite şi înalţi oficiali ai Uniunii Europene şi-au exprimat "preocuparea" după suspendarea preşedintelui român, Traian Băsescu, de către Parlament. "Suntem preocupaţi de ultimele evenimente din România, aliatul nostru şi partenerul din cadrul NATO. Cerem ca procesul să fie condus în mod corect şi transparent cu respectarea scrupuloasă a statului de drept şi a idealurilor democratice", a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Victoria Nuland.
La rândul său, ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a declarat că este preocupat de faptul că conflictele politice din România sunt rezolvate cu preţul unor "valori europene fundamentale". Consiliul Europei a însărcinat una dintre comisiile sale de experţi să examineze dacă procedura de destituire a preşedintelui respectă normele europene democratice, a anunţat, sâmbătă, organizaţia. De cealaltă parte, liderul grupului europarlamentar al Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), Hannes Swoboda, a declarat că eventuala suspendare este "o decizie pe care numai poporul român o poate lua şi noi nu putem deveni parte în acest proces intern de luare a deciziilor". Destituirea preşedintelui Traian Băsescu, aprobată vineri de Parlament, va fi definitivă numai în cazul în care este validată prin referendumul ce va fi organizat la 29 iulie.