Slănic Moldova va fi primul „oraş verde“ din România

Data: 08 Martie 2011

Primăriile din Slănic Moldova şi oraşul german Reuth, landul Saxonia, au parafat, duminică, un acord de implementare, în staţiunea balneoclimaterică şi turistică din judeţul Bacău, a proiectului-pilot "Carpaţi Verzi - 2012", care vizează realizarea în zonă a unor investiţii în domeniul energiei regenerabile, în valoare de 30 milioane de euro.

Obiectivul principal al acestui parteneriat îl constituie obţinerea independenţei energetice pentru Slănic Moldova, până la finele anului 2012, a declarat primarul Adrian Şerban, care a subliniat faptul că oraşul german Reuth produce, prin sisteme neconvenţionale, "de opt ori mai multă energie decât îi este necesar pentru consumul propriu, fapt ce îi aduce venituri importante la bugetul local". "Din câte ştiu, este cea mai rapidă semnare de colaborare între oficialităţi din două ţări în domeniul energiei regenerabile, faptul datorându-se atât interesului dovedit de oficialii din Slănic Moldova, oameni foarte deschişi la promovarea noului, dar şi preocupărilor mediului de afaceri din Saxonia în promovarea energiilor regenerabile, domeniu în care oraşul nostru are deja o experienţă deosebită", a afirmat Ulrich Lupart, primarul din Reuth. Centrală geotermală, instalaţii solare, vehicule de transport electric Proiectul "Carpaţi Verzi - 2012", a cărui implementare va debuta luna viitoare şi se va termina la sfârşitul anului viitor, cuprinde, în esenţă, opt axe (subproiecte) şi linii de dezvoltare, ce vor fi aplicate având colaborarea atât a unor parteneri germani deja identificaţi în funcţie de specificul lucrărilor, cât şi a unor firme româneşti, ce au fost contactate pentru încheierea de contracte. Concret, ar urma, mai întâi, să fie construită, cu asistenţa unui partener din landul german Saxonia, o centrală modulară electrică geotermală, combinată cu o instalaţie de încălzire pe bază de biomasă, investiţii în valoare de 4 milioane de euro. Următorul pas îl constituie amenajarea unei unităţi de panouri solare, în valoare de 400 mii de euro, pe acoperişul noii săli de sport a oraşului. Unitatea de panouri va constitui sursa directă de energie pentru o flotilă de vehicule de transport care funcţionează pe bază de energie electrică, produse de compania germană Automotive Interior World GMBH. "Deoarece, pentru buna lor funcţionare, este nevoie şi de artere de circulaţie mai bune, urmează a se aloca 3 milioane de euro pentru refacerea drumurilor din zona staţiunii, lucrare care va fi executată de o companie din Saxonia, în colaborare cu firme din Oneşti. Partenerii germani mi-au spus că centrala geotermală, instalaţiile solare, precum şi cele de transport electric, care dispun de tehnologii de ultimă generaţie în domeniu, sunt cele mai adecvate pentru a obţine independenţă energetică în Slănic Moldova", a spus primarul Adrian Şerban. În Slănic Moldova urmează a se realiza şi o instalaţie de biogaz, în valoare de 12 milioane de euro, de către o firmă românească. Staţiunea ar urma să mai aibă, până la finele anului viitor, şi un "Wind Park" compus din centrale eoliene în valoare de 8 milioane de euro, care va fi construit de firma germană Doblen EST din Saxonia.