Slujba Acatistului Sfintei Treimi în Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Moldova-Nouă

Data: 15 Noiembrie 2010

În Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Moldova-Nouă, în 11 noiembrie, preoţii Centrului pastoral-misionar din Clisura Dunării au oficiat în istorica biserică parohială, în ceas de seară, slujba Acatistului Sfintei Treimi, la care au participat numeroşi credincioşi.

Slujba a fost oficiată de un sobor de 11 preoţi, din care au făcut parte pr. Bogdan Belu şi pr. Iova Megheleş de la Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Moldova-Nouă, pr. Dorin Nistoran de la Parohia Sicheviţa, pr. Dan Nistoran de la Parohia Gornea, pr. Mihai Ienea de la Parohia Coronini, pr. Cristian Ienea de la Parohia Berzasca, pr. Marcel Mărculescu de la Parohia Adormirea Maicii Domnului Moldova-Nouă, pr. Radu Ţenovici de la Parohia Moldoviţa, pr. Ioan Matei de la Parohia Şuşca, pr. Ioan Nedelcu de la Parohia Pojejena şi pr. Remus Căta de la Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena Moldova-Nouă, coordonatorul Centrului Pastoral Misionar. La sfârşitul Acatistului, părintele Ioan-Virgiliu de la Parohia Şuşca a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură despre cinstirea sfinţilor, făcând şi o paralelă la sfinţii prăznuiţi în ziua respectivă, între care şi Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu. În finalul serii duhovniceşti, părintele paroh Belu Bogdan a mulţumit tuturor celor ce au participat, invitându-i la o masă frăţească ce s-a desfăşurat în incinta noii clădiri sociale a parohiei. (Darius Herea, pr. Remus Căta)