Slujba Aghesmei Mari la izvorul de la Curtea de Argeș
Sărbătoarea închinată Botezului Domnului a fost cinstită, vineri, și în Eparhia Argeșului și Muscelului. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în noua Catedrală Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș.
La final, a fost organizată o scurtă procesiune spre izvorul din incinta ansamblului Mănăstirii Curtea de Argeș, unde chiriarhul a săvârșit slujba Aghesmei Mari.
Foarte mulți credincioși veniți încă de la primele ore ale dimineții au fost binecuvântați de ierarhul argeșean prin stropirea cu apă sfințită. După cum este obiceiul, cei prezenți au luat agheasmă pentru casele lor, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.