Slujba Aghesmei Mari pentru credincioșii din Timișoara
Boboteaza a constituit un moment de bucurie duhovnicească și pentru credincioși timișoreni, care au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din Timişoara de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de slujitori.
Conform tradiției Bisericii Ortodoxe, Înaltpreasfinţia Sa, împreună cu soborul, a săvârșit către sfârșitul Liturghiei slujba Aghesmei Mari, după care chiriarhul locului a binecuvântat credincioşii, stropindu-i cu apă sfinţită.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a vorbit despre semnificația acestui mare praznic împărătesc, cunoscut, în popor, și ca Epifania sau Teofania Domnului.