Slujbă arhierească în biserica Spitalului de Psihiatrie din Suceava

Un articol de: Tudorel Rusu - 12 Feb 2016

Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat miercuri, 10 februarie 2016, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Haralambie“ din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava, păstorită de părintele Ioan Ieremie. Locaşul de cult se află în incinta Spitalului de Psihiatrie.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul „Macarie Ieromonahul“. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre chinurile la care a fost supus Sfântul prăznuit: „Din viaţa Sfântului Mucenic Haralambie aflăm că acesta a fost arestat şi chinuit în multe feluri. Cu un vârf de lance i-a fost scrijelit trupul, tăindu-se chiar bucăţi de piele; martiriul său a fost ceva de neînchipuit. Călăii, chinuitorii şi cei din jur, văzând credinţa Sfântului, păgâni fiind, au îmbrăţişat şi ei credinţa creştină. Printre cei care au primit Botezul creştin s-a numărat chiar şi fiica împăratului“.

La final, IPS Părinte Pimen a citit rugăciunea arhierească de dezlegare şi a binecuvântat prinoasele aduse de credincioşi.

Biserica suceveană închinată Sfântului Mucenic Haralambie este al patrulea locaş ortodox din zona Burdujeni. Piatra de temelie a bisericii ridicate la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen a fost pusă în iulie 2003, iar târnosirea s-a făcut un an mai târziu, pe data de 19 octombrie 2004. Este construită din lemn pe temelie de piatră, iar alături de biserică se găsesc o troiţă, clopotniţa, lumânărarul şi un mic foişor. Biserica păstrează ca odor de mare preţ icoana Sfântului Haralambie în care se află încrustată o părticică din sfintele lui moaşte.