Slujbă arhierească în Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Râmnic
În Duminica după Botezul Domnului, la Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Ierarh Nicolae" din Râmnicu Vâlcea, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, IPS Părinte a ţinut un cuvânt de învăţătură şi a mulţumit credincioşilor pentru prezenţa la slujbă, îndemnându-i totodată să fie mai buni şi mai întăriţi în credinţă, în rugăciune şi fapte bune. La ieşirea din catedrală, arhiepiscopul râmnicean a împărţit credincioşilor prezenţi iconiţe şi i-a binecuvântat. (Arhid. Liviu Găman)