Slujbă arhierească în cinstea Sfântului Atanasie de la Aton

Un articol de: Constantin Ciofu - 05 Iulie 2010

Peste 400 de credincioşi au participat astăzi la hramul Bisericii "Sf. Cuv. Atanasie de la Aton", din parohia Schitul Frumoasa, Protopopiatul Moineşti. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Lucian, care a vorbit despre legătura dintre Muntele Athos şi ţara noastră care sunt numite "Grădina Maicii Domnului". După cum a precizat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-

media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, un cuvânt a fost rostit şi de PS Ioachim Băcăuanul care a remarcat faptul că deşi ziua de ieri a fost una lucrătoare, a fost o zi de pelerinaj. Biserica "Sf. Atanasie de la Aton" a fost construită la iniţiativa părintelui Nicolae Pântea, preot slujitor în Halkidiki-Grecia, fiind sfinţită în anul 2008 de PS Sebastian şi de PS Ioachim Băcăuanul. Biserica "Sf. Atanasie de la Aton" are un statut special,fiind construită în apropierea casei părinteşti a părintelui Nicolae Pântea în memoria fratelui său care a murit în Muntele Athos. Biserica parohială din satul Schitul Frumoasa are hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi este păstorită de pr. Vasile Cernat.