Slujbă arhierească în localitatea Bucu, Ialomiţa
Credincioşii din Parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" din localitatea Bucu, judeţul Ialomiţa, Protopopiatul Slobozia, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, duminică, 22 ianuarie, pe Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au participat părintele consilier Daniel Enaşcu, părintele Dumitru Drăghici, protopop de Slobozia, părintele Gabriel Badea, paroh al Parohiei Bucu şi directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur", din Slobozia, precum şi un sobor de preoţi şi diaconi, iar răspunsurile la strană au fost date de un cor de tineri ai seminarului. Alături de mulţimea de credincioşi, la slujbă au participat şi autorităţi locale şi judeţene.
În cuvântul de învăţătură rostit credincioşilor prezenţi, Preasfinţitul Vincenţiu a explicat sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică şi a îndemnat ca exemplul de căinţă al lui Zaheu vameşul, pentru dobândirea mântuirii, să fie pildă de urmat pentru toţi ortodocşii creştini.