Slujbă arhierească în localitatea mehedinţeană Brebina
În Duminica de după Botezul Domnului, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Titerleşti, filia Brebina, Protoieria Baia de Aramă. Slujba a fost ocazionată de întâlnirea, la început de an, a familiilor de preoţi şi cântăreţi, cu ierarhul lor, cu scopul de a întări comuniunea şi legătura frăţească între slujitorii din Eparhia Severinului şi Strehaiei.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Nicodim a ţinut un cuvânt de învăţătură şi i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi. "Suntem cuprinşi de sentimente deosebite, aflându-ne aici, în această perioadă. Am ţinut în mod special să continuăm o tradiţie de câţiva ani, ca în prima Duminică după Epifania Domnului să slujim Sfânta Liturghie în biserica din Brebina şi să fim aproape unii de ceilalţi, preoţi şi cântăreţi, credincioşi şi cler. Mă bucur că, după ce am trăit intens momentele de rugăciune de la slujba Aghesmei celei Mari şi de la prăznuirea Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, în această duminică suntem împreună pentru a medita la ceea ce am realizat în anul trecut, la ceea ce ne-a rămas pentru anul acesta şi la cum va trebui să lucrăm ogorul Domnului pentru a aduce roade bune în viaţa şi sufletele credincioşilor noştri", a conchis PS Părinte. Răspunsurile la strană au fost asigurate de Corul "Kinonia" al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, condus de părintele arhid. Cristian Maziliţa. (Cătălin Cernătescu)