Slujbă arhierească în Parohia vâlceană Goruneşti-Vioreşti

Data: 01 Feb 2011

În Duminica a XXXII-a după Rusalii, când Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din Parohia Goruneşti-Vioreşti, Protoieria Horezu, comuna Slătioara, judeţul Vâlcea.

După slujbă, Arhiepiscopul Râmnicului le-a vorbit celor prezenţi despre înţelesurile desprinse din pericopa evanghelică şi despre viaţa şi activitatea Sfinţilor Trei Ierarhi. La eveniment a fost prezent şi scriitorul Dinu Săraru, fiul satului, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi de stat, oameni de cultură, preoţi şi numeroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi. Biserica cu hramurile "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" şi "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" Vioreşti este aşezată în depresiunea numită "La Râpi", în apropiere de râul Cerna, la un kilometru de centrul comunei Slătioara. A fost construită în anul 1782, din piatră şi din cărămidă, acoperită cu şiţă. În anul 1895 a fost închis pridvorul cu un zid pentru mărirea spaţiului interior, apoi au fost mărite ferestrele, modificând în felul acesta aspectul arhitectonic iniţial. Ctitorul principal este vătaful Ion Ursanu, împreună cu Ion Viorel şi localnicii. (Arhid. Ioan Liviu Găman)