Slujbă arhierească la Capela Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ

Un articol de: Constantin Ciofu - 02 Feb 2010

Peste 500 de credincioşi au participat duminică, 31 ianuarie 2010, la slujba Sfintei Liturghii oficiate de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Capela cu hramurile „Sf. Spiridon“ şi „Sf. Ierarh Nectarie“ din incinta Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. În cadrul slujbei, IPS Teofan a oferit acestei biserici sfântul antimis.

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a slujit, în Duminica a XXXIV-a după Rusalii, la Capela Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. Cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a aşezat sfântul antimis atât în biserica mare, cât şi la demisolul acesteia, unde s-au oficiat sfintele slujbe până ce a fost ridicată construcţia. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul Gabriel Vasilescu a fost hirotonit diacon. Credincioşii veniţi la această slujbă s-au închinat la racla cu moaşte ale mai multor sfinţi, aflată sub baldachinul din absida dreaptă a lăcaşului de închinăciune. Răspunsurile liturgice au fost date de membrii corului Bisericii „Sf. Ierarh Spiridon“, dirijat de Ştefan Bocancea. După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură. Pornind de la semnificaţia Evangheliei din Duminica fiului risipitor, Mitropolitul Teofan a vorbit despre drama despărţirii copiilor de părinţi. „Când un fiu pleacă din sânul familiei, apar dramele părinţilor, care nu mai ştiu nimic despre copilul lor, trăieşte, e bolnav, are ce să mănânce sau unde dormi. Drama celui care este plecat este, poate, mai mică decât a celor rămaşi acasă. La nivelul umanităţii, este drama lui Dumnezeu care Îşi descoperă fii şi fiicele rătăcind prin ţările îndepărtate ale păcatelor acestei vieţi. Dumnezeu aşteaptă ca, în vremea Postului Mare, să ne întoarcem din lumea păcatului în lumea Învierii Domnului Hristos, pentru ca lumina Învierii să alunge întunericul din sufletele noastre“, a explicat IPS Teofan. Lucrare pastoral-misionară la căpătâiul bolnavului Pr. Dumitru Ailincăi, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamţ, şi-a exprimat în câteva cuvinte recunoştinţa faţă de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care „dă prioritate grijii de a vizita protopopiatele, parohiile, bisericile în construcţie“. „Am ascultat cuvântul de învăţătură izvorât din grija de părinte adevărat pentru turma sa duhovnicească. Am pus la inimă îndemnurile ca prin pocăinţă, smerenie, ascultare de învăţătura Sfintei Biserici să intrăm pe poarta cea strâmtă a Postului Mare“, a afirmat pr. protopop Dumitru Ailincăi, care a apreciat truda de 15 ani a părintelui misionar de caritate Mihail Popescu „pe frontul construirii sfintei biserici şi al activităţii desfăşurate la căpătâiul bolnavului“. Tot sfinţia sa a vorbit despre contribuţia conducerii spitalului, a Direcţiei Sanitare, precum şi a autorităţilor locale, care au ajutat la atribuirea terenului din curtea Spitalului Judeţean Piatra Neamţ pentru construirea Bisericii „Sf. Ierarh Spiridon“. Pr. Mihail Popescu a mulţumit, la rândul său, Înalt Preasfinţitului Teofan, pentru că a slujit în Capela Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. „Înalt Preasfinţia Voastră, astăzi ne-aţi bucurat cu prezenţa, cu sfintele rugăciuni, cu mijlocirile către Preasfânta Treime pentru sufletele noastre. Ca păstoriţi, ne cercetaţi ca să ne întăriţi pe mai departe pe terenul acesta, al luptei pentru dreapta credinţă şi pentru mântuirea noastră. Anul acesta vă aşteptăm să sfinţiţi sfânta noastră biserică“, a spus pr. Popescu. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan şi-a exprimat bucuria de a fi slujit la Capela Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. „În ciuda multor greutăţi care ne definesc viaţa, avem şi momente frumoase, precum cel de astăzi, care aduc o undă de bucurie şi de odihnă sufletească în sufletele noastre“, a spus, în încheiere, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.