Slujbă arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
În ziua de sărbătoare închinată Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii, au săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor romașcani.
Cu acest prilej, după rânduiala specifică acestei zile, a fost purtată în procesiune o sfântă cruce împodobită cu flori, din Sfântul Altar în mijlocul catedralei, iar la final, cei doi ierarhi au adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură despre semnificațiile istorice, liturgice și teologice ale semnului identității creștinilor. În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a făcut cunoscute semnificațiile istorice ale înălțării și arătării Sfintei Cruci în trei perioade diferite ale istoriei creștinismului din primele secole. De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificațiile teologice ale acestor momente istorice care astăzi sunt reactualizate liturgic. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre modul în care, din lemn de ocară, crucea a devenit simbol al creștinismului și semn al identității creștinilor de-a lungul timpului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Diaconia al Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.