Slujbă arhierească la Craiova de Învierea Domnului
În noaptea sfântă a Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a oficiat slujba Învierii la Catedrala Mitropolitană din Craiova, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a împărțit Sfânta Lumină credincioșilor, adusă și în acest an din Țara Sfântă. Rostind cu solemnitate chemarea: „Veniți de luați lumină!”, ierarhul i‑a chemat pe toţi să se împărtăşească de lumina Învierii. A urmat citirea Sfintei Evanghelii și cântarea imnului pascal „Hristos a înviat!”
Slujba a continuat în interiorul catedralei cu Canonul Învierii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Irineu l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Nicolae‑Mădălin Jumolea, pe seama Parohiei Budieni, județul Gorj, şi întru diacon pe teologul Petrescu Mircea Ionuţ.
În Pastorala de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele Mitropolit a vorbit credincioşilor despre Învierea Domnului ca fundament al credinței creștine și chemare la o viață nouă: „Învierea din morți a Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă pentru întreaga creștinătate intrarea în comuniune de iubire cu Tatăl în Duhul Sfânt. Sfântul Ioan Evanghelistul, cunoscând taina iubirii dumnezeiești a Domnului, ne îndeamnă să privim cu smerenie și speranță spre Răstignirea Domnului și spre coasta Lui străpunsă de sulița sutașului. Crezând astfel, mărturisim împreună cu toți oamenii din întreaga lume că «Dumnezeu este iubire». Iar creștinismul este în mod desăvârșit singura religie a iubirii, revelată de Dumnezeu. În iubire, creștinul își găsește sensul adevărat al existenței sale ca persoană făcută după «chipul lui Dumnezeu». Ca Fiu al Tatălui, Mântuitorul Hristos este Iubire din iubirea Tatălui și Cap al Bisericii, iar noi suntem mădularele Sale cuprinse în iubirea Sa divină. Pentru a face vizibilă această iubire negrăită față de noi, Domnul Iisus Hristos S‑a răstignit și a murit pentru păcatele noastre. A treia zi a înviat din morți și S‑a arătat mai întâi Preacuratei Fecioare Maria, Maica Sa, femeilor mironosițe și Sfinților Apostoli. Pe aceștia nu numai că i‑a întărit în credință, ci i‑a unit în comuniune de iubire cu El în Duhul Sfânt. Această comuniune frățească dovedește că Mântuitorul a acceptat să Se răstignească de bunăvoie pentru noi și să învieze din morți pentru ca să ne reunească pe toți întru iubirea Sa infinită. Actualizarea acestei comuniuni de iubire, întemeiată pe Jertfa și Învierea Domnului, se perpetuează în Biserică din noaptea Învierii până astăzi. Suntem părtași iubirii dumnezeiești când arătăm roadele iubirii către semeni, mai ales când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului Cel înviat și înălțat la ceruri”.