Slujbă arhierească la Crişeni de Sfântul Vasile cel Mare

Data: 04 Ianuarie 2011

Sâmbătă, 1 ianuarie 2011, în prima zi a anului, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Crişeni, Protopopiatul Zalău. Această parohie este păstorită de peste 34 de ani de părintele Ioan Ardelean, care este şi ctitor al acestui sfânt lăcaş. Încă de la numirea sa în această parohie, la 1 mai 1976, a întocmit actele necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie a unei noi biserici, întrucât cea veche era într-o stare avansată de degradare. După 11 ani, timp în care în România se dărâmau biserici, pr. Ioan Ardelean este primit în audienţă la prim-secretarul judeţului Sălaj, Ioan Traian Ştefănescu. Acesta oferă două soluţii, ori renovarea vechiului lăcaş de cult, ori închiderea lui. Părintele paroh nu acceptă nici una din aceste soluţii şi, prin stăruinţa sa, în locul autorizaţiei de construcţie primeşte de la prim-secretarul judeţului un sfat: "Părinte,

du-te şi fă ce trebuie făcut". Cu frică în suflet, părintele şi credincioşii au început construcţia bisericii în jurul celei vechi, în noiembrie 1987. În a treia zi de Paşti a anului 1988, biserica veche a fost demolată şi scoasă prin uşile celei noi. Astfel, în decurs de 243 de zile, între anii 1987 şi 1989, a fost construită o biserică nouă, doar prin jertfelnicia credincioşilor din Crişeni, într-o perioadă în care era greu şi să te gândeşti la asemenea lucruri. Biserica cu hramul "Buna Vestire" a fost pictată în tehnica "fresco" de pictorul Tudor Costică din Bucureşti, în perioada 1992-1993, iar la 2 iulie 1995, biserica a primit slujba de târnosire. După săvârşirea Sfintei Liturghii, la 1 ianuarie 2011, a fost făcută şi slujba de Te Deum, iar la sfârşit, după cuvântul de învăţătură, PS Petroniu le-a transmis credincioşilor cele mai alese urări de pace, sănătate, statornicie în credinţă şi bucurii duhovniceşti. (Pr. Cătălin Lucaci)