Slujbă arhierească la Gutinaş
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit duminică, 6 februarie, Sfânta Liturghie în parohia Gutinaş, Protopopiatul Oneşti. Prezenţa ierarhului de la Roman în lăcaşul de cult a constituit o mare sărbătoare şi pentru faptul că Preasfinţia Sa a fost primul episcop care a poposit în mijlocul acestei parohii după mai bine de trei decenii. "Cu acest prilej, părintele paroh Petrică Cautiş a primit rangul de iconom stavrofor, pentru străduinţele depuse în parohia Gutinaş, unde slujeşte din anul 2007 şi unde a reuşit să realizeze importante îmbunătăţiri. Pe lângă acestea, părintelui i s-au răsplătit şi meritele obţinute ca profesor de religie la Colegiul Naţional Dimitrie Cantemir din Oneşti, mărturie fiind şi Corul de muzică psaltică "Filomelos", alcătuit în mare parte din elevi ai acestui liceu şi condus de prezbitera Paula Cautiş, cor care a înfrumuseţat slujba Sfintei Liturghii prin răspunsul oferit de la strană", ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)