Slujbă arhierească la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a oficiat marţi, 6 decembrie 2016, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi.
Ierarhul a fost întâmpinat de credincioşi cu flori, pâine şi sare, iar apoi a intrat în locaşul de închinare, ocrotit de Sfântul Ierarh Nicolae. La slujbă au asistat şi copiii de la Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi“, ridicat de Biserică, prin dragostea şi jertfa arhimandritului Justin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana, şi al donatorilor. „IPS Părinte Pimen a subliniat că poporul român are o evlavie mare la Sfântul Ierarh Nicolae. De sute de ani, credincioşii de pe aceste meleaguri îngenunchează şi cer ajutorul Sfântului Ierarh Nicolae. Biserica mănăstirii noastre a fost sfinţită acum 653 de ani. După redeschiderea aşezământului monahal, în anul 1992, oameni din toate părţile ţării vin la Bogdana“, a remarcat arhimandritul Justin Dragomir.