Slujbă arhierească la Mănăstirea Hadâmbu

Un articol de: Constantin Ciofu - 03 Mai 2018

În Duminica a IV-a după Paşti, pe 29 aprilie 2018, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului" a Mănăstirii Hadâmbu. Peste 2.000 de pelerini din toate colţurile ţării au participat la slujbă, închinându-se cu acest prilej la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aflată în biserica-monument a aşezării monahale. Predica legată de pericopa evanghelică (Ioan 5, 1-15) a fost ţinută de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. Ierarhul a apreciat lucarea misionară şi duhovnicească a obştii de la Hadâmbu, precum şi dragostea pe care pelerinii o manifestă faţă de această aşezare monahală. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul pentru că a oficiat Sfânta Liturghie şi a făcut o retrospectivă a celor 28 de ani de slujire şi jertfă rânduiţi de Dumnezeu în Dealul Mare.