Slujbă arhierească la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ

Un articol de: Constantin Ciofu - 02 Iunie 2011

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit ieri-dimineaţă Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul" a Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ. La slujbă au participat profesori, elevi şi viitori seminarişti, care au venit să se înscrie la această şcoală teologică de prestigiu. Răspunsurile liturgice au fost date de corul seminarului, dirijat de pr. prof. Viorel Laiu.

După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a punctat semnificaţiile textului evanghelic rânduit de Biserica noastră în ziua Odovaniei Praznicului Învierii. Pornind de la fragmentul "Fiţi fii ai Luminii", din versetul 36, capitolul 12, al Evangheliei după Ioan, şi de la versetul 46 din acelaşi capitol ("Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric"), IPS Părinte Mitropolit Teofan a explicat că apelul Domnului Hristos către oameni, dar mai ales către vieţuitorii sfintelor mănăstiri, către preoţii din parohii, către cei care se pregătesc într-un aşezământ teologic de a purta crucea şi bucuria misiunii este: "Fiţi fii ai Luminii!". "Slujitorii Bisericii sunt chemaţi ca, acolo unde este întuneric, să aducă lumina credinţei în Domnul Hristos", a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a făcut referire, în continuare, la textul din Faptele Sfinţilor Apostoli, citit ieri, care arată cum trebuie să fie un preot, un arhiereu, călugăr, elev seminarist sau creştin adevărat: "Bărbat iscusit la cuvânt, puternic în Scripturi". "Pentru a fi fiu al Luminii, eşti chemat să fii bărbat iscusit în cuvânt. Sfântul Apolo, despre care se face referire în textul din Faptele Sfinţilor Apostoli (capitolul 18), era iscusit în cuvânt pentru că era puternic în Scripturi, cunoscător al izvorului vieţii, al cuvântului lui Dumnezeu. Fiţi fii ai Luminii şi trăiţi Lumina în toată intensitatea ei, fiţi martori şi mărturisitori ai Luminii - Hristos Domnul", a îndemnat Înalt Preasfinţitul Teofan. La finalul Sfintei Liturghii, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a sfinţit cele cinci panouri cu scene din viaţa Mântuitorului, realizate, ca lucrare de atestat, de 27 de elevi de la secţia Patrimoniu cultural, îndrumaţi de prof. Dan Ţârdea. Părintele profesor Ioan Mihoc, directorul seminarului nemţean, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru prezenţă şi pentru faptul că a binecuvântat ciclul claselor a XII-a şi a XIII-a, care absolvă seminarul în această vară, dar şi pe viitorii elevi care au participat la sesiunea de înscriere.