Slujbă arhierească la Vişeu de Sus

Data: 23 Iunie 2010

Duminică 20 iunie, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit şi a predicat în Parohia "Sf. Nicolae" din oraşul Vişeu de Sus. Slujba a fost prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la sfinţirea bisericii de către fostul episcop al Maramureşului, vrednicul de pomenire pr. Vasile Stan. Cu acest prilej s-au pomenit ctitorii bisericii şi toţi preoţii slujitori ai bisericii, atât cei plecaţi la Domnul, cât şi cei încă în viaţă. Părintele paroh Mihai Chira a tipărit o mică broşură în care sunt prezentate istoricul bisericii, ctitorii, slujitorii şi ierarhul care a târnosit-o.

La propunerea părintelui secretar protopopesc Mihai Chira, PS Iustin Sigheteanul a acordat diplome de apreciere pentru două eleve care au participat şi s-au remarcat la concursul de oratorie creştină "Crezul meu" şi la olimpiada de religie, conform Biroului de presă al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. (O.R.)