Slujbă arhierească la „Zilele municipiului Moineşti“
La Moineşti au avut loc, în perioada 8-11 septembrie, cu prilejul sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, "Zilele municipiului Moineşti". Programul liturgic dedicat acestor sărbători a fost intensificat, fiind adusă de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit duminică, 11 septembrie, Sfânta Liturghie la Biserica cu hramurile "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Naşterea Maicii Domnului" din Moineşti. Cei peste 4.000 de credincioşi s-au bucurat de frumuseţea slujbei şi de cuvântul de învăţătură adresat de PS Ioachim Băcăuanul. "Preasfinţia Sa a vorbit despre cinstirea Maicii Domnului, arătând că Fecioara Maria este cel mai frumos dar pe care noi oamenii i l-am făcut lui Dumnezeu. Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a vorbit despre legătura strânsă între Sfânta Cruce şi Maica Domnului, ambele fiind ajutoare de mare preţ pentru omul credincios", a relatat pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti. La slujba de acum două zile au participat autorităţi locale şi judeţene. 6.000 de oameni au cinstit-o pe Maica Domnului Programul liturgic dedicat Zilelor municipiului Moineşti a fost intensificat încă de joi, 8 septembrie, fiind oficiate Acatistul Maicii Domnului, Agheazma mică şi Taina Sfântului Maslu. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a PS Ioachim Băcăuanul, la Catedrala "Sfântul Ierarh Nicolae" a fost adusă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. "Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a constituit şi anul acesta prilej de mare bucurie duhovnicească pentru credincioşii moineşteni. Bunul Dumnezeu a rânduit ca anul acesta să avem în mijlocul nostru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. 6.000 de oameni s-au perindat prin faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, rugându-se pentru cele de folos sufletului", a adăugat pr. protopop Costel Mareş. Anul trecut, cu ocazia târnosirii Bisericii "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Naşterea Maicii Domnului" din Moineşti s-a consfinţit în hrisovul ce a fost aşezat în sfânta masă ca zilele culturale ale acestui municipiu să fie serbate în jurul zilei de 8 septembrie. "În ziua sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, la Moineşti este şi Ziua petroliştilor. PS Ioachim Băcăuanul şi Primăria Moineşti au rânduit anul trecut ca Maica Domnului să fie ocrotitoarea acestui oraş", a explicat pr. protopop Costel Mareş.