Slujbă arhierească şi sfinţire de paraclis la parohia Pietrărie - Bârnova
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit sâmbătă demisolul Bisericii "Acoperământul Maicii Domnului" din parohia Pietrărie - Bârnova, ce va fi folosit ca paraclis până la terminarea bisericii aflate în construcţie. La sfârşitul Sfintei Liturghii arhiereşti, pr. paroh Ciprian George Bamboi a fost hirotesit iconom.
Sâmbătă, 3 noiembrie 2012, IPS Teofan s-a aflat în mijlocul credincioşilor parohiei "Acoperământul Maicii Domnului" din localitatea Pietrărie - Bârnova, Protopopiatul Iaşi 3, unde, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3, a sfinţit demisolul bisericii aflate în construcţie. Slujba de sfinţire a paraclisului, prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir, a fost urmată de Sfânta Liturghie săvârşită pe un podium special amenajat, la care au participat cu evlavie credincioşii parohiei, cât şi autorităţi locale şi centrale. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri din Asociaţia Tineretul Ortodox Român. După citirea Sfintei Evanghelii de la Sfântul Evanghelist Luca cap. 7, versetele 1-10, în care s-a relatat vindecarea slugii sutaşului din Capernaum, IPS Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a arătat, pornind de la episodul biblic, ce calităţi îi sunt necesare omului pentru a fi bineplăcut lui Dumnezeu: "Un chip care ne poate inspira pe noi, cei de astăzi, este cel al sutaşului din Capernaum prezentat în Evanghelie, de la care aflăm că primul lucru care este cerut pentru ca omul să se îmbrace în Dumnezeu şi să se dezbrace de rău este acela de a-şi iubi semenul indiferent de neamul de care aparţine, şi de este posibil, să-l ajute. Un alt lucru pe care îl sesizăm în Evanghelia ce s-a citit este că militarul se roagă şi face anumite sacrificii pentru însănătoşirea cuiva care nu face parte din familie, ci este un simplu subaltern. În acelaşi timp, faptul că sutaşul se consideră nevrednic de a-i fi gazdă Mântuitorului arată smerenia acestuia şi conştiinţa păcatelor proprii, iar faptul că el crede că un simplu cuvânt de-al Mântuitorului îi poate vindeca sluga arată o credinţă de nezdruncinat, pe care Însuşi Fiul lui Dumnezeu o laudă şi o dă ca exemplu". La finalul slujbei, după alocuţiunile rostite de pr. protopop Mihail Roşu şi de pr. paroh Ciprian George Bamboi, a urmat hirotesia în iconom a parohului bisericii din Pietrărie şi o agapă creştinească. Piatra de temelie a bisericii din Pietrărie a fost pusă în anul 2009 de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar lucrările au început un an mai târziu. Până în acest moment a fost turnată fundaţia în întregime, astfel că s-a organizat un demisol, unde se vor oficia sfintele slujbe până la terminarea bisericii mari. Sfântul lăcaş va fi ridicat în stil ştefanian, cu o singură turlă.