Slujba Canonului cel Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău
La Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, programul liturgic specific primei săptămâni a Postului Sfintelor Paști a continuat miercuri, 13 martie 2019, cu oficierea Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat îndemnurile pe care Mântuitorul Iisus Hristos ni le adresează în textele evanghelice rânduite a se citi în primele trei zile din Sfântul și Marele Post.
„S-a vorbit despre necesitatea iertării, pentru că nu puteam să începem călătoria postului fără să fim împăcați cu cei pe care i-am supărat. De asemenea, ni s-a atras atenția să avem grijă să parcurgem această călătorie cu mintea ațintită spre înfricoșătoarea judecată a lui Hristos și, apoi, să nu facem ostentativ faptele de milostenie, pentru a fi lăudați de oameni, ci să le săvârșim cu discreție, spre slava lui Dumnezeu și spre binele nostru spiritual”, a explicat Înaltpreasfinția Sa.
În încheiere, chiriarhul Buzăului și Vrancei i-a binecuvântat pe credincioși și i-a îndemnat să păstreze permanent legătura cu Dumnezeu prin rugăciune.