Slujba Canonului cel Mare la Giurgiu
Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat miercuri slujba deniei de miercuri seara din săptămâna a 5-a a Postului Mare în noua Catedrală Episcopală „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Giurgiu. La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat că primul lucru pe care îl învăţăm de la Sfântul Andrei Criteanul este smerenia, se arată pe episcopiagiurgiului.ro: „El nu a săvârşit toate păcatele pe care le aminteşte în acest canon, dar se aşază în locul păcătoşilor, dinainte de lege şi de după lege, al celor care au greşit şi s-au depărtat de Dumnezeu. Sfântul Andrei Criteanul doreşte să fie asemenea celor care s-au pocăit şi s-au îndreptat. El este un bun cunoscător al cuvintelor Sfintei Scripturi. Foloseşte foarte multe exemple din Vechiul Legământ, dar şi din Noul Testament, ale unor oameni cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi de către noi, ale unor oameni care au ştiut sau au învăţat să se pocăiască şi ale unor oameni care s-au pierdut”, a spus Preasfinția Sa. Episcopul Giurgiului a evidenţiat și faptul că îndemnul Sfântului Andrei Criteanul este de a ne întoarce la Dumnezeu, iar rolul Postului Mare şi al rugăciunilor este de a ne ajuta să ne apropiem de Dumnezeu.