Slujbă de binecuvântare a absolvenţilor medici şi farmacişti

Un articol de: Ioan Bușagă - 23 Noiembrie 2015

Absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti au participat sâmbătă, 21 noiembrie, la o slujbă de binecuvântare săvârşită la Mănăstirea Antim de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. La finalul slujbei de binecuvântare a medicilor şi farmaciştilor, Prea­sfinţia Sa a vorbit despre această frumoasă tradiţie, începută la Iaşi în anul 1998, care are menirea de a pune început bun conlucrării medicului cu preotul, în special cu cel de caritate din spitalele din întreaga ţară, dar, mai ales, de a întări comuniunea cu Dumnezeu. „Pe lângă noi, preoţii, care suntem trimişi să vindecăm suferinţele sufleteşti abisale ale omului, care stau la baza suferinţelor fizice care apar ulterior, sunteţi şi dumneavoastră, cei cărora vi s-a dat darul vindecării trupeşti, deoarece vindecarea nu este doar consecinţa asimilării cunoştinţelor din facultatea pe care aţi urmat-o, ci este colaborarea între profesionalismul dumneavoastră şi darul pe care îl primiţi de la Dumnezeu. Sunt bucuros că în seara aceasta aţi ales să veniţi să primiţi binecuvântarea Bisericii şi o felicităm pe doamna doctor Aurelia Luchian, preşedinta Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor din România, care a iniţiat această activitate”, a spus Preasfinţitul Episcop Varlaam Ploieşteanul.
Din partea Patriarhului Bisericii noastre, tinerii medici şi farmacişti au primit câte un dar.