Slujba de binecuvântare a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Sebeș VI
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent marţi, 27 mai, în Parohia Sebeș VI, unde a săvârșit slujba de binecuvântare a noii biserici parohiale, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Pr. paroh Vasile Frățilă a fost hirotesit întru iconom, iar binefăcătorii au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost așezată în data de 23 august 2003, Parohia Sebeș VI fiind înființată doi ani mai târziu. În perioada 2005-2019, comunitatea parohială a fost păstorită de pr. Alin Matei.
Lucrările de construcție și înfrumusețare a noii biserici au început în toamna anului 2010. În prezent, lăcașul de cult este finisat la interior și exterior, fiind pregătit pentru oficierea slujbelor religioase. Lucrările de edificare au fost realizate cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, al Centrului eparhial, al Consiliului Județean Alba, al Primăriei Municipiului Sebeș și al credincioșilor din zonă.