Slujbă de binecuvântare la Flotila „Mihail Kogălniceanu” din Brăila
Festivitatea de inaugurare a sediului în care îşi desfăşoară activitatea Comandamentul Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” din municipiul Brăila a avut loc vineri, 27 mai. Clădirea comandamentului flotilei, construită la începutul secolului XX, este unul dintre monumentele istorice ale oraşului Brăila, care în perioada 2017-2022 a trecut printr-un amplu proces de restaurare şi reabilitare.
Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Navale, a comnadantului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, a autorităţilor locale, a cadrelor militare şi a preoţilor militari din cadrul Forţelor Navale Române.
În cuvântul adresat cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a apreciat devotamentul şi spiritul de sacrificiu pe care militarii români îl manifestă în toate misiunile în care sunt implicaţi, evidenţiind patriotismul înaintaşilor noştri, dublat de credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de valorile naţionale. Ceremonialul religios a fost urmat de scurte alocuţiuni ale personalităţilor invitate şi acordarea de distincţii şi medalii.
În semn de recunoştinţă pentru activitatea desfăşurată în slujba patriei şi a poporului, ierarhul Dunării de Jos a oferit mai multe icoane şi câteva publicaţii eparhiale oficialilor militari români participanţi la eveniment. Evenimentul s-a încheiat cu vizitarea navei de protocol „Mureş”, administrată de Marina Militară şi ancorată la Brăila, în cheul special construit pentru aceasta în anii ‘80.