Slujbă de binecuvântare oficiată de IPS Teofan la ISJ Iaşi
Joi, 18 septembrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, unde, în prezenţa conducerii instituţiei şi a întregului personal administrativ, a oficiat o slujbă de binecuvântare, precum şi o slujbă de pomenire pentru inspectorii şcolari care au trecut la Domnul în ultimii ani.
La slujbele oficiate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a avut în soborul slujitor pe arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi pe pr. prof. dr. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. La eveniment a fost prezent şi pr. prof. dr. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, care i-a însoţit pe elevii seminarişti care au dat răspunsurile la slujbele oficiate.
După slujba de binecuvântare a celor ce se ostenesc în Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, precum şi a întregii activităţi desfăşurate, au fost citite rugăciuni şi pentru inspectorii şcolari care au trecut la Domnul în ultimii ani. La final, IPS Teofan le-a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile slujbelor oficiate: „Există acest dor lăuntric al omului - uneori arătat, uneori implicit, uneori nemărturisit, după sfinţenie, după legătura cu altă lume, şi aceasta cred că este şi raţiunea prezenţei noastre aici, sau a lumânării pe care dumneavoastră o aveţi în mână, sau a gândului de a ne sprijini în toată lucrarea noastră. Ne folosim în activităţile pe care le desfăşurăm de isteţimea noastră, de inteligenţa noastră, de capacitatea noastră de a gestiona situaţii şi conflicte, însă, cunoscând că omul este sub vremi şi că lumea nu începe cu noi şi nu se sfârşeşte cu noi, este bine să gândim că toate aceste daruri personale, dacă nu sunt altoite pe trunchiul Adevărului - Hristos Domnul, sunt lipsite în cele din urmă de consistenţă şi de durabilitate“.
Inspector şcolar general Camelia Gavrilă: „Şcoala şi educaţia nu pot fi separate de credinţă, de religie, de Biserică“
A urmat apoi alocuţiunea prof. dr. Camelia Gavrilă, inspector şcolar general al judeţului Iaşi, care a subliniat importanţa unor asemenea momente, care întăresc parteneriatul dintre Şcoală şi Biserică: „Avem nevoie de falii prin care sacrul să intre în această instituţie, precum şi în celelalte entităţi pe care le coordonăm, şcoli sau unităţi administrative, pentru că în tumultul existenţial, vrând-nevrând, uităm smerenia, ne atinge orgoliul, ne ating poate dorinţele materialităţii şi concreteţii din fiinţa noastră şi partea de lut o uită pe cea de spirit, de suflet, de emoţie. Şcoala şi educaţia nu pot fi separate de credinţă, de religie, de Biserică, de această vibraţie pe care o presupune întoarcerea spre Logosul divin. Prin modelul de cucernicie şi de credinţă pe care ni-l arată Înaltpreasfinţitul, prin ceea ce iradiază dinspre Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cred că putem prelua şi noi câte ceva, punând accent mai mult pe eul lăuntric, pe partea de cer din noi, pe dragostea creştină care ne-a fost propovăduită de întâiul Învăţător al lumii“.
La final, IPS Teofan i-a dăruit doamnei inspector general Camelia Gavrilă o icoană şi volumele din colecţia „Teologia ortodoxă şi arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii“ a profesorului univ. dr. Mihail Diaconescu, primind la rândul său din partea Inspectoratului un cadou.