Slujba de Bobotează la Catedrala arhiepiscopală din Râmnic
Sute de credincioşi au participat ieri la praznicul Botezului Domnului Hristos în Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Ierarh Nicolae" din Râmnicu Vâlcea. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înalt Preasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Părinte Emilian Lovişteanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa arătării Sfintei Treimi la râul Iordan pentru toţi oamenii. După slujbă, cei doi arhierei râmniceni, alături de preoţii şi diaconii slujitori, au mers în faţa sfântului lăcaş, unde au oficiat Sfinţirea cea Mare a Apei. Slujba a fost săvârşită pe o scenă special amenajată la intrarea în Comple xul spiritual "Sfântul Antim Ivireanul" din faţa Catedralei arhiepiscopale. La final, PS Emilian Lovişteanul a mulţumit tuturor credincioşilor prezenţi, i-a binecuvântat stropindu-i cu Agheasmă Mare şi îndemnându-i să guste din aceasta timp de opt zile şi să-şi stropească locuinţele şi locurile de muncă. Răspunsurile la strană au fost date de către Corala "Sfântul Antim Ivireanul" a Catedralei arhiepiscopale, condusă de prof. Marian Cristinel Stroe. (Arhid. Ioan Liviu Găman)