Slujbă de mulţumire pentru 50 de ani de căsătorie
Aproape 300 de familii care au împlinit peste 50 de ani de căsătorie, din sectorul 2 al capitalei, au fost sărbătorite sâmbătă, 24 noiembrie, la Teatrul Naţional din Bucureşti. La eveniment a participat şi Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, care a oficiat în deschidere o slujbă de mulţumire pentru toată facerea de bine primită de la Dumnezeu şi a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru cei prezenţi.
Serbarea a fost organizată de Primăria sectorului 2 al Capitalei şi a ajuns deja la cea de-a şaisprezecea ediţie. În deschiderea evenimentului din acest an, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat o slujbă de mulţumire, aducând prinos de rugăciune lui Dumnezeu că i-a binecuvântat pe cei prezenţi în tot acest timp, rugându-se în acelaşi timp pentru sănătatea lor şi a familiilor lor. "Sunteţi un exemplu pentru familiile tinere de astăzi şi pentru tinerii care se pregătesc să întemeieze o familie într-o vreme destul de grea, când această instituţie de bază a unui neam, a unei societăţi este atacată din toate părţile şi relativizată, aşa încât vă îndemnăm să săvârşiţi şi dumneavoastră în continuare o lucrare misionară, învăţându-i şi punând la inima celor tineri valoarea căsătoriei şi a familiei creştine", a spus Preasfinţia Sa. Cei prezenţi au primit din partea primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, certificate de căsătorie europene, diplome şi flori. "Dorinţa noastră este de a ne manifesta sincera apreciere, admiraţia şi recunoştinţa profundă faţă de dumneavoastră, care aţi rămas împreună la bine şi la greu, învingând prin dăruire şi înţelepciune proba timpului mai bine de jumătate de secol prin sfânta taină a căsătoriei", a spus primarul Neculai Onţanu. Unul dintre momentele speciale ale galei l-a constituit concertul susţinut de Orchestra simfonică de suflători "Angelyâs" şi Corala Academică "Divina Armonie" dirijate de Marius Firca. În final, sărbătoriţii, oficialităţile, dar şi membrii familiilor care au venit să-şi felicite părinţii ori bunicii au servit o cupă de şampanie, au depănat amintiri, bucurându-se de admiraţie şi multă dragoste.