Slujbă de pomenire a Arhiepiscopului Eftimie Luca
Vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Romanului și Bacăului Eftimie Luca a fost pomenit sâmbătă, 31 octombrie, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman la un an de la trecerea sa la cele veșnice. Slujba Parastasului a fost săvârșită după Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Credincioși și pelerini din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului au participat sâmbătă, 31 octombrie, la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de un impresionant sobor de preoți și diaconi la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, informează site-ul oficial al eparhiei. Sfânta Liturghie a fost urmată de Parastasul oficiat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la trecerea unui an de la mutarea la cele veșnice a vrednicului de pomenire ierarh Eftimie Luca, cel care a păstorit în această parte a Moldovei între anii 1978 și 2014. După acest moment, cei prezenți au mers în procesiune spre mormântul situat în curtea Centrului eparhial, unde a fost oficiat un trisaghion întru pomenirea celui de-al 76-lea ierarh pe scaunul de la Roman. În atmosfera de rugăciune și comuniune, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a evocat aspecte din viața și activitatea vlădicăi Eftimie „cel bun”, reliefând rolul pe care acesta l-a avut în istoria multiseculară a acestei eparhii. La final, părinții slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale au împărțit credincioșilor prezenți pachete cu alimente întru pomenirea arhipăstorului Eftimie Luca.
Vrednicul ierarh s-a născut la data de 9 noiembrie 1914, în satul Schitul, comuna Hangu, judeţul Neamţ, din părinţii Dimitrie şi Elena Luca. La vârsta de 20 de ani a fost închinoviat la Mănăstirea Slatina, judeţul Suceava, şi, ca frate de mănăstire, s-a înscris la Seminarul Teologic Monahal din Mănăstirea Cernica, pe care l-a absolvit în anul 1941. În anul 1945 se înscrie la Facultatea de Teologie de la Suceava, cursuri universitare pe care avea să le finalizeze la Institutul Teologic Ortodox din Bucureşti în anul 1949, unde va obţine titlul de licenţiat în teologie cu calificativul „magna cum laude”.
Între timp a fost tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu, judeţul Buzău, hirotonit ierodiacon în 1941 şi ieromonah în 1947. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în demnitatea de Arhiereu-vicar al Eparhiei Romanului şi Huşilor, fiind hirotonit în ziua de 30 ianuarie 1972.
L-a secondat la conducerea eparhiei pe Preasfinţitul Episcop Partenie Ciopron timp de şapte ani şi, dând dovadă de adevărată vieţuire în Hristos şi vrednicie pilduitoare, a fost ales şi instalat ca Episcop titular al Eparhiei Romanului şi Huşilor, la 23 aprilie 1978. Activitatea Înaltpreasfinţiei Sale însumează rezultate deosebite şi binecuvântate, ca un crez împlinit prin cuvânt şi faptă. Sunt ani deosebiţi, ani de muncă, iar roadele acestor nevoinţe se văd în mulţimea de mănăstiri şi schituri noi, biserici parohiale şi filiale înălţate din temelie sau renovate; restaurarea în întregime a Catedralei Arhiepiscopale şi a picturii murale realizate în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, acoperişul fiind reconstruit în stilul moldovenesc ştefanian; restaurarea clădirilor din incinta Centrului eparhial şi a clopotniţei, restaurarea Casei „Veniamin Costachi”, consolidarea fabricii de lumânări, amenajarea unui paraclis cu hramul „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti”, redeschiderea Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe”, amenajarea pentru bunurile bibliofile şi obiectele de artă veche bisericească colectate de la parohii a complexurilor muzeistice de la Centrul eparhial şi Mănăstirea Bogdana.