Slujbă de pomenire a domnitorului Petru Şchiopul în Bolzano, Italia

Data: 03 Iulie 2013

Domnitorul Petru Şchiopul, nepotul lui Mihnea I cel Rău al Munteniei şi strănepotul lui Vlad Ţepeş, a fost pomenit duminică, 30 iunie, în Parohia Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii“ din Bolzano, Italia. Slujba a fost săvârşită de pr. paroh Lucian Milăşan, informează episcopia-italiei.it. Petru Şchiopul a fost exilat în Occident şi a trecut la cele veşnice la 1 iulie 1594, fiind îngropat la Bolzano, lângă biserica franciscanilor. A fost domn al Moldovei de trei ori (1574-1577; 1578-1579; 1583-1591). Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea al Constantinopolului nota în 1588 despre Petru Şchiopul: „Era un om dulce la cuvânt, sever la purtări, îndemânatic la fapte, ştia limba turcească, cea grecească şi cea românească... şi nu numai aceste daruri le avea, dar era foarte încercat la orice meşteşug şi la litere şi-i plăcea de oamenii învăţaţi, şi-i întreba în tot chipul despre astronomie şi alte lucruri subţiri. Îi plăcea mult de cântăreţi şi avea un preot cu meşteşug, îndemânatic, adică bun muzician“. Mănăstirea Galata din Iaşi este una dintre ctitoriile lui (1583). (Şt. S.)