Slujba de pomenire a eroilor din decembrie 1989 la Galaţi
În zilele de 21, 22 şi 23 decembrie 2010, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor înălţa rugăciuni de pomenire a celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.
Miercuri, 22 decembrie, la Cimitirul Eternitatea din Galaţi, cu ocazia sărbătoririi a 21 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, s-a desfăşurat o ceremonie de pomenire şi evocare a celor ce şi-au sacrificat viaţa pentru eliberarea poporului român de sub opresiunea regimului ateo-comunist. Slujba de pomenire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi capelani, în prezenţa militarilor, jandarmilor, autorităţilor gălăţene, membrii familiilor martirilor, reprezentanţi ai asociaţiilor locale de revoluţionari, precum şi a numeroşi credincioşi prezenţi la eveniment. (P.M.)