Slujbă de pomenire a mărturisitorilor din închisorile comuniste

Un articol de: Constantin Ciofu - 14 Noiembrie 2016

Martirii şi mărturisitorii temniţelor comuniste au fost comemoraţi joi, 10 noiembrie 2016, la Penitenciarul Botoşani. Cu acest prilej, a fost prezentată conferinţa cu tema „Mărturisitori din închisorile comuniste“.

La capela Penitenciarului Botoşani, s-a săvârşit joi, 10 noiembrie 2016, de către un sobor de preoţi ai Cercului misionar „Sfântul Spiridon“ al Protopopiatului Botoşani Sfânta Liturghie urmată de slujba Parastasului pentru cei trecuţi la cele veşnice. Au fost pomeniţi martirii şi mărturisitorii temniţelor comuniste ce au pătimit în aceste locuri, precum şi toţi cei răposaţi întru Domnul care au lucrat în această unitate de-a lungul timpului. „Slujba de pomenire a devenit o tradiţie în unitatea penitenciară, ca semn de preţuire şi aducere aminte pentru înaintaşi, vremelnici trecători prin lumea aceasta. Înainte de a intra în Postul Naşterii Domnului, împreună cu lucrătorii din penitenciar, organizăm acest deosebit eveniment la care aducem prinoase de jertfă spre pomenirea celor răposaţi, apoi le împărţim către persoanele private de libertate“, a menţionat preotul capelan Florin Lucian Marcu. De asemenea, după slujbă a fost susţinută de către părintele Dan Irimia de la Parohia „Sfântul Nicolae“ - Botoşani conferinţa cu tema „Mărturisitori din închisorile comuniste“, urmată de o dezbatere pe marginea acesteia.  A participat directorul penitenciarului, comisarul-şef Cristian Ieremie, însoţit de conducerea unităţii penitenciare, precum şi foşti şi actuali angajaţi ai locului de detenţie. „Având în vedere că termenul «penitenciar» nu face referire numai la pedeapsa în sine, ci la penitenţă, la pocăinţă pentru faptele săvârşite, instituţia penitenciară poate fi înţeleasă şi ca loc de schimbare a modului de a gândi şi de a trăi, în acord cu preceptele morale şi regulile sociale. Scopul principal al acestor acţiuni îl constituie formarea unor deprinderi morale, a unor atitudini conştiente şi responsabile faţă de societate, cultivarea sentimentelor moral-creştine, precum şi aprofundarea mesajelor şi a învăţăturilor creştine“, a mai adăugat preotul capelan Florin Lucian Marcu.