Slujbă de pomenire a părintelui Arsenie Boca, la Paşcani
Vineri, 28 noiembrie 2014, s-au împlinit 25 de ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Arsenie Boca, iar momentul a fost marcat la Biserica „Înălţarea Domnului“ din Paşcani printr-o slujbă de pomenire, un sobor de preoţi oficiind şi slujba Parastasului. Au urmat apoi audiţii şi lecturi din principalele învăţături pline de profunzime şi înţelepciune ale marelui duhovnic.
„Omul lui Dumnezeu“ sau „Sfântul Ardealului“, cum este pomenit adeseori părintele Arsenie Boca, a fost cel care i-a convins pe mulţi creştini să îşi păstreze credinţa în Dumnezeu în vremuri de restrişte. Deşi nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, oameni din întreaga ţară merg la mormântul părintelui pentru a-i cere ajutorul, care nu întârzie să apară, conform numeroaselor mărturii ale românilor ajunşi la Prislop. Potrivit credincioşilor de pretutindeni, Arsenie Boca continuă să facă minuni, chiar şi după moarte.
Cu aceste gânduri în minte, peste 100 de credincioşi din Parohia „Înălţarea Domnului“ din Paşcani s-au rugat vineri, 28 noiembrie, părintelui Arsenie Boca şi i-au spus ca unui duhovnic al sufletului lor toate grijile şi necazurile, toate temerile, speranţele şi rugăciunile lor, ştiind că părintele pe toate le va asculta şi va găsi o rezolvare, cea mai bună pentru sufletele lor, aşa cum ne-a promis înainte de plecarea sa la Domnul.
Cuvântul de învăţătură a fost adresat celor prezenţi de către părintele protoiereu Pavel Postolachi, care a evidenţiat importanţa trăirii unei vieţi creştine în cadrul familiei, precum şi rolul pedagogic al învăţăturii părintelui Arsenie Boca.