Slujbă de pomenire a părintelui Arsenie Papacioc la Mănăstirea Techirghiol
Azi, 19 iulie, se împlinesc doi ani de când părintele arhimandrit Arsenie Papacioc a trecut la Domnul. La Mănăstirea „Sfânta Maria“ - Techirghiol, obşte pe care a îndrumat-o timp de 35 de ani, slujba de pomenire va fi săvârşită sâmbătă, 20 iulie, după oficierea Sfintei Liturghii.
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc a fost unul dintre cei mai mari duhovnici români. S-a născut în 1914, fiind al şaptelea copil al părinţilor Vasile şi Stanca. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieţi, din judeţul Ialomiţa. Numele civil al părintelui Arsenie a fost Anghel. Părintele Arsenie a pătimit în temniţă alături de părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii. A fost arestat şi condamnat, sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în 1941. S-a călugărit în 1946, la Mănăstirea Sihăstria. La slujbă au participat părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie i-a fost părintele Petroniu Tănase. După ce a primit preoţia, părintele Arsenie a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamţ. Între 1952 şi 1958, a fost preot şi egumen la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958, a fost arestat din nou pentru că făcea parte din grupul „Rugul Aprins“. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în 1964 de la închisoarea Aiud. După ani de detenţie, de interminabile anchete şi deplasări de la un penitenciar la altul, de la Vaslui, unde era un lagăr de muncă forţată, la temuta închisoare de la Aiud, părintele a fost eliberat şi i s-a permis să slujească la o parohie din Ardeal. Din anul 1976, a fost duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria“-Techirghiol, jud. Constanţa. (I.B.)