Slujbă de pomenire la mormântul poetului Mihai Eminescu
Ieri s-au împlinit 122 de ani de la trecerea la Domnul a marelui poet Mihai Eminescu. Cu această ocazie, sub teiul de la mormântul poetului naţional din Cimitirul Bellu din Capitală, numeroşi academicieni, oameni de cultură, militari şi iubitori ai persoanei şi operei Mihai Eminescu s-au adunat pentru a-l pomeni şi a-l omagia. Lângă mormântul lui Mihai Eminescu, un sobor de preoţi din Capitală şi din ţară au oficiat slujba de pomenire. De asemenea, fanfara Jandarmeriei Române i-au adus un omagiu muzical. "Mihai Eminescu s-a remarcat drept un mare patriot şi apărător al credinţei, el având o formare duhovnicească şi teologică deosebită. El a fost un adevărat român, un mare ortodox şi lui îi aparţine acea frumoasă sintagmă care va dăinui peste veacuri: "Biserica este maica poporului român". Noi, cei din generaţia a treia, ne dorim, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ca această frumoasă tradiţie să fie continuată de cei care ne vor urma", a spus Toma Nicolae. La Cimitirul Bellu din Capitală, numeroşi participanţi au fost din provincie. "Am venit din provincie pentru acest moment important al istoriei noastre, deoarece prin această participare ne arătăm dragostea şi recunoştinţa faţă de valorile neamului românesc, precum Mihai Eminescu este. Cine îşi uită trecutul nu mai are viitor şi astfel îşi pierde şi identitatea", a mărturisit Elena Badea. De-a lungul întregii zilei, sute de elevi însoţiţi de profesorii lor au venit la mormântul lui Mihai Eminescu pentru a depune flori, aprinde lumânări şi a recita poezii ale marelui poet. (I.B.)