Slujbă de pomenire pentru arhimandritul Mina Dobzeu
Slujitorii Catedralei Episcopale din Huşi au săvârşit duminică, 11 noiembrie 2018, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire la mormântul arhmandritului Mina Dobzeu. Numeroşi credincioşi s-au rugat pentru vrednicul părinte, ca semn al dragostei şi al recunoştinţei faţă de cel ce vreme de mai multe decenii le-a fost povăţuitor şi duhovnic. Părintele Mina Dobzeu s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (Republica Moldova). La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948 este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955. După reînfiinţarea Episcopiei Huşilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar la Centrul eparhial Huşi. S-a stins din viaţă la vârsta de 96 de ani, pe 7 iunie 2018, după o viaţă trăită în duhul smereniei şi al ascultării depline.