Slujbă de pomenire pentru cinci eroi martiri la Palatul Justiției din Arad

Un articol de: Pr. Gabriel Mariş - 03 Martie 2017

Începutul Postului Mare a fost și un prilej de a ne aduce aminte de patimile martirilor neamului nostru românesc. Marți, 28 februarie 2017, a avut loc slujba de pomenire a cinci eroi martiri condamnați public și executați la data de 29 septembrie 1959, în incinta Penitenciarului Arad, care la acea vreme funcționa în cadrul Palatului Justiției, pe motiv că s-au opus regimului comunist. Cei pomeniți au fost: Ioan Beg, Martin M. Bugariu (zis Labău), Gheorghe Ștefan Drăgan, Ioan Câta și Ioan N. Cioca.

Slujba de pomenire s-a făcut în curtea Palatului Justiției din Arad, în apropierea locului exe­cuției, de către un sobor de preoți condus de părintele consilier Gabriel Mariș, delegat al Înaltprea­sfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, părintele Dumitru Vana, preot la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, și părintele Vlad Oneț, preot capelan la Penitenciarul Arad. La slujbă au fost prezenți repre­zentanți ai Tribunalului Arad, Ciobancan Vasile - președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, Gheorghe Beg - nepotul unuia dintre cei pomeniți, precum și alte persoane care au dorit să-și exprime recunoștința față de acești mari eroi și martiri ai neamului nostru comemorați cu acest prilej.

Parastasul a fost săvârșit prin purtarea de grijă a profesoarei Ileana Silveanu, scriitoare, fostă deținută politic, autoarea volumelor „Cărările speranței - destine ale rezistenței anticomuniste din Banat”, care din binecuvântate pricini nu a putut fi prezentă la eveniment.