Slujbă de pomenire pentru foștii luptători și deținuți din perioada comunistă la Oradea
În ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, 9 martie, de Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit, la Biserica „Sfânta Treime” din Oradea, slujba de pomenire a celor care s-au jertfit în închisorile comuniste, în lagăre, în deportări și în surghiunuri, pentru rezistența, demnitatea și libertatea poporului român. La slujba de pomenire au luat parte foști deținuți politici, urmași ai acestora, istorici și studenți.
Ierarhul a subliniat, cu această ocazie, importanţa comemorării celor care s-au sacrificat pe altarul credinței și al neamului românesc.
„Umilințele la care a fost supus poporul întreg și bezna care s-a lăsat peste țară au fost, paradoxal, biruite prin sacrificiu, prin sudoare, prin lacrimi, prin sânge, prin chinuri, prin orori, prin moarte martirică, prin lipsa oricărei bucurii, prin frigul extrem și foametea deplină. Întunericul cel adânc a fost biruit de mulțimea razelor de lumină țâșnind din sufletele atâtor pătimitori care s-au rugat și care, într-adevăr, în închisoare, și-au dat seama că ultimul refugiu, până la urmă, este în Dumnezeu!”, a spus ierarhul.
Pr. paroh Emilian Susan a adus mulțumiri ierarhului și celor prezenți, iar la final au fost depuse flori la troița ridicată în memoria deținuților politici.