Slujbă de pomenire pentru mehedinţenii deportaţi în Bărăgan

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 20 Iunie 2018

La monumentul din parcul Dragalina, numeroşi credincioși au înălţat timp de câteva minute, împreună cu preoţii, rugăciune în memoria celor apropiaţi ai lor care au pierit în timpul regimului comunist fără să fi avut vreo vină şi au depus jerbe de flori. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit aici o slujbă de pomenire în memoria celor „prigoniţi pe nedrept”. Deportările în Bărăgan au fost o acţiune de amploare întreprinsă de regimul comunist din România cu scopul de a reloca forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului. Ziua de 18 iunie 1951 reprezintă pentru istoria poporului nostru o zi de mare tristeţe şi durere pentru sute şi mii de români şi aşa va rămâne în veci. A fost o zi neagră a deportărilor, întrucât suferinţa îndurată atunci şi în anii ce-au urmat nu va putea fi uitată niciodată de întreg poporul român. În Bărăgan, aceşti oameni nu au uitat nici o clipă cine sunt şi nici de unde au fost smulşi cu forţa, purtându-şi cu demnitate cătuşele deportării şi credinţa în Dumnezeu. Acum 67 de ani, cei mai buni gospodari, floarea intelectualităţii, au fost lăsaţi în stepa Bărăganului, sub cerul liber, fără agoniseala strânsă de o viaţă. Experienţa amară şi plină de suferinţă este încă vie în sufletele celor care au trăit-o.